Arhiva | martie, 2015

But you’ll always be my hero /*even though you’ve lost your mind*/

27 mart.

There comes a time when you start to question your every move, trying to see yourself through somebody else’s eyes. But when you choose the person to make the reference to, it is already too late to try to think about yourself.

Dear SO,

I talk about you like you put the stars in the sky. I look at you like you’re a work of art and I treat you like I’d want to preserve you forever. I open up to you entirely, like you’re the only being on this planet. I consider you part of me, there’s nothing I don’t get in double. I know I tend to get insecure and it’s not always rainbows and butterflies. But there’s nothing in this world I value more than this adventure we share day by day.

If happiness could be put into words, I know they’d spell your name in front of me.

With great love,

The One that Hopes You Feel the Same for Her

11069523_924223574289561_1575233093_o

O grămadă de uși care nu duc nicăieri

26 mart.

„Este atât de greu să pleci – până ce pleci. Și apoi devine cel mai ușor lucru din lume.” – John Green

Într-o undă spontană de analiză acerbă asupra a ceea ce mă-nconjoară, în mintea mea și-a făcut loc, s-a înfiripat pe nesimțite o idee stupid de distrugătoare. Toate eforturile mele de până acum au fost transformate în scrum cu o ușurință dezolantă. Tot ce am încercat să clădesc s-a spulberat într-o secundă.

Privind în jur, n-am reușit să disting decât o grămadă de uși care nu duceau nicăieri. Doamne, ce peisaj trist. Două litere îngroșate în n-șpe straturi, un „Te iubesc” solitar și sunetul nesiguranței mele în ecou, în depărtare.

La dreapta mea se întind acum niște beculețe colorate. Micuțe, pe alocuri câte unul ars, un șir în patru culori țipătoare, parcă implorând să fie remarcat. Păcat că nu pot să le văd în adevăratul sens al cuvântului până nu mă culc, de fapt. Lumina lor mă deprimă, într-un fel sau altul. Mi se pare cu totul nedrept să fie nevoie de tine numai în întuneric. Și, până la urmă, este absolut inuman să te regăsești într-o asemenea poziție. O, stai, era vorba de sticlă inertă, fără pic de emoție care să-i treacă prin vene și fără urmă de putere de a riposta.

Păcat că e întuneric doar noaptea. Nu ? Păcat că beculețele strălucesc la capacitate maximă doar când nu sunt văzute.