Arhiva | octombrie, 2014

Strada Ficțiunii, infinit

31 oct.

Se întâmplă câteodată să n-am habar unde mă aflu. Deși privesc stânga-dreapta, niciodată nu reușesc să bunghesc semne de circulație sau săgeți indicatoare spre „acasă”. În astfel de momente de cumpănă, singura-mi salvare este strada omniprezentă care, într-un fel sau altul, mă duce întotdeauna către siguranță.

Urăsc străzile mustind de ipocrizie din capitală. De fiecare dată când o iau la pas îmi amintesc cât de ușor îmi este să mă pierd printre minciuni și bălți de amărăciune, printre priviri nesincere și picioare grăbite. Niciodată nu am reușit să mă detașez emoțional de ceea ce mă distruge, mă macină și mă bântuie cu fiecare secundă care trece pe lângă mine: realitatea.

Suntem muritori, ne căutăm refugii atunci când ne e greu. Ne căutăm refugii atunci când nu putem ieși din labirinturi imaginare, în care am intrat de bunăvoie. Îmi căutam drumul înapoi când am ieșit de pe bulevardul aglomerat și am început să îmi aud pașii pe piatra cubică.

Mergeam pe o stradă. Cosmopolită. Straniu familiară.Îmi mirosea a portocale și vin fiert, a mare și a carte proaspăt tipărită în același timp. Era liberă, nicidecum ca bulevardul, era un alt fel de aglomerată. Trecătorii păreau nonconformiști, dar în același timp manierați. Păreau că se cunosc toți între ei.

Am căutat mereu strada asta. Paralelă cu modele. Perpendiculară pe modern. Nouă. Efervescentă. De tradiție bună. Cu seraiuri, palazzo-uri și hamace. Cu zgârie-nori și arcade. Cu clădiri invizibile. Cu flori de mac și margarete în jardiniere vopsite în verde și adieri fugare de idei. Cu biciclete cu zece roți doar pentru că arată nebunește și cu pisici negre care îți arată calea în loc să ți-o pecetluiască. O stradă cu iz de Crăciun și de vacanță, de cunoaștere și libertate. Strada Ficțiunii.

Un bărbat îmbrăcat în negru mă invita în ceea ce părea a fi magazinul lui. Am citit deasupra ușii de lemn: Magazinul de sinucideri. Un fior mi-a traversat șira spinării. Clădirea era veche, din beton și părea întunecoasă înăuntru. Bărbatul îmi zâmbea. L-am urmat.

Înăuntru, familia Tuvache* își făcea de lucru cu ștreanguri și lame tocite.magazinul-de-sinucideri

Erau prinși în mica lor lume, guvernați de ideologia lor complet opusă celor din realitate. Ulterior, bărbatul care m-a condus înăuntru mi-a descris universul pesimist în care trăiesc. Jean Toulé** mi-a întins o carte ponosită: „Magazinul de sinucideri„, semnată Jean Toulé și publicată de Editura ALL în colecția Contemporan. Mi-a zâmbit din nou. Am ieșit din magazin și am scanat repede cu privirea împrejurimile.

Prima intersecție se afla cam la douăzeci de metri distanță. Am înaintat încet, căscând ochii în jur. În surdină cânta sonata a șaisprezecea a lui Mozart. Strada la care am ajuns se numea Britannia Road 22. De-a lungul ei, ofițeri decorați mărșăluiau festiv.

<strong>BRITANNIA ROAD 22</strong>

Silvana* și Amanda Hodgkinson** s-au grăbit înspre mine să mă ascundă. Într-o fracțiune de secundă, focul de arme a început. M-au îndrumat precipitat înapoi către Strada Ficțiunii.

Întoarsă la sonată, mi-am continuat drumul fără grabă. Aroma de iarnă și siguranță mă propulsa în față. Simțeam nevoia să văd mai mult, să stiu mai mult, să împrăștii vorba. Mă simțeam acasă. De ce singurii călători de pe stradă erau personaje? De ce îmi zâmbeau toți de parcă ne-am fi știut de-un veac? De ce nu erau și bucureșteni acolo? Și de ce omulețul cu umbrela roșie îmi tot făcea semn insistent să-l urmăresc?

M-am plimbat la infinit. În imaginație, printre file, printre diacritice. Cui nu i-ar plăcea să se plimbe printre destine, printre idile, printre mici ironii ale sorții? Cui nu i-ar plăcea să se regăsească printre rândurile fantastice ale unui scriitor?

De ce alegem să rămânem într-un univers limitat? De ce să nu ne deviem drumul pe Strada Ficțiunii. Printre portocale, biciclete și note de pian, orice este posibil. O societate justă, prăjituri fără limită sau un refugiu emoțional? Toate pot fi rezolvate printr-o plimbare pe o alee din piatră cubică, împrejurată de portative și miros de cerneală.

Ne izolăm pe străzi aglomerate. Uităm de Strada Ficțiunii, o stradă pe care cu toții am vizitat-o măcar o dată în viață. Uităm prea multe, prea des. Hai la plimbare!

Articolul a fost scris pentru SuperBlog 2014.

* – personaje

** – autori

Autor: Cornea Lorena Ioana

Data: 31 octombrie 2014

SuperBlog 2014

29 oct.

A trecut ceva vreme de când nu am mai scris vreun rând. Am realizat de curând cât de tare îmi lipsește să mă exprim în scris, indiferent de audiență.

Mi-era dor de cuvintele mele încețoșate, așa că am decis să mă înscriu in competiția SuperBlog 2014. Inspirația nu mi-e tocmai pe roze, așa că niște subiecte date nu sună rău. Plus că, să fim sinceri acum, cui nu îi surâde o sumă cu mai mult de două cifre ?

Deci, să înceapă sporovăiala!