Arhiva | ianuarie, 2014

Doar

12 ian.

Strânge-mă la pieptul tău şi ascunde-mă de privirile haine din jur, ridică-mi bărbia şi convinge-mă că singurul adevăr e în pupilele tale exagerat de dilatate în care mă pierd cu fiecare ocazie. Izolează-mă de tot răul din jur cu un sărut delicat, cum numai tu ştii să-mi plasezi frugal pe obraz. Nu te sfii, întinde-mi rujul fără reţineri şi fură-mi aerul fără jenă, aşa cum îmi place mie să îţi fac când te aştepţi mai puţin şi mai puţin. Prin frigurile aduse de un vânt solitar, eu îmi făceam loc spre staţia către nicăieri. Pentru că orice loc din lumea asta prăpădită e nicăieri în comparaţie cu pieptul tău.

Vino

11 ian.

Apucă-mă de mână și ține-mă strâns, nu-mi da drumul în vârtejul ăsta al minciunilor și al imprudențelor lejer abandonate în derivă. Lipește-mă de tine și țintuiește-mă locului, așa cum faci cu inima-mi zbuciumată de fiecare dată când o ia la goană – tot din cauza privirilor tale, care îmi pătrund până în sânge, mă cuceresc încet, încet, iar mai apoi mă definesc.
Întoarce-mi zâmbetul sfios si apoi fură-l, oricum îmi pare că ți-a fost menit ție și numai ție și ar fi păcat să îl țin întemnițat, când ar putea foarte bine să te însoțească, ascuns în urechea ta stângă. Știi și tu la fel ca mine : asta seamănă cu ceva. Nici prea excentric, nici altcumva. Da, suntem praf din aceeași stea.

Deznădejde

10 ian.

În vuietul nopţii, m-am oprit să admir nişte nove de mult uitate în şuvoiul clocotind de furie meschină. Avansam încet, câte un pas şovăielnic pe rând, fără să mă grăbesc, ca să nu cad în râpile sufletului meu – nişte râpi adânci, săpate cu grijă zi după zi de amabile târnăcoape înconvoiate, mânuite de nişte creaturi himerice, nişte fiinţe cărora nu ar fi trebuit să le dau vreodată ocazia să se apropie de mine : oameni.

Am să îmi îmbrac din nou haina de indiferenţă şi am să mă rog ca iarna asta să fie călduroasă.

 

Iridescent

9 ian.

your voice barged into

my heart and made

its way

deep down my veins,

your eyes have

pinned me

to the ground,

your lips have

found my skin again

and made mine

slip an oath;

in the heat

of the moment

I promised myself to

love you

unconditionally.

Sunete absurde în urechea ta

5 ian.

Într-un semiîntuneric optimist care se voia beznă haotică te-am găsit pe tine, aşteptându-mă, respirând frenetic şi precipitându-te molatic înspre mine. Cu fiecare pas inutil de-al meu în direcţia opusă realizam că, de fapt, mă îndreptam spre realitate, aşa că, într-un acces de frică mistuitoare, am încuiat uşa de la cameră şi, totodată, elocvenţa lumii de dincolo împreună cu ea. Îmi mişcam şoldurile după tine, uşor şi sigur, cu ochii-mi tăcuţi si mintea zăvorâtă-ntr-un colţ de lume pentru doi . Mă ţineai puţin prea strâns, şoptindu-mi balade halucinogene care îmi îmbibau creierul în vise aburind de lăcomie. Stelele ne priveau buimăcite, incapabile să înţeleagă ce ne spunem, pentru că nu articulam nicio silabă. Mâinile mele în jurul gâtului tău, degetele mele conturându-ţi cărări răzleţe şi efemere, buzele mele uscate în dreptul lobului tău drept. Am oftat adânc şi te-am lăsat să mă iei cu tine printre aşternuturile frivole, fără vreo intenţie de a mă întoarce pe pământ.

 

Atunci când te simţi bulversată de emoţii incandescente

4 ian.

În liniştea mormântală a inimii tale complet dezgolite, tânjeşti după clipa în care îi vei auzi vocea joasă şi suavă, singurul medicament care îţî mai poate răzui din singurătatea efemeră închegată în pieptul tău. Ochii îţi sunt închişi, dar vezi în juru-ţi căldura emanată de privirea lui care te pironeşte locului şi îţi invadează fiecare bucăţică de suflet rătăcit, călăuzind-o înspre mâinile sale incandescente. Arzi când te atinge, dar nu te îndepărtezi o incie, de frică să nu dispară din nou. Douăzeci şi patru de ore, ţesute de fluturi agitaţi numai din priviri impetuoase aruncate regulat, la interval de o bătaie de inimă nervoasă. Stai şi te uiţi în urma ta.

Două şine bătute de vântăraie depresivă se intind spre trecut. Îţi dai seama că mica ta idee de veşnicie nu a fost niciodată mai greşită şi că nu ai fost niciodată în control, aşa cum ai fi sperat – iar pe asta ţi-o confirmă realitatea. Nu mai ai mult şi ajungi acasă, la grija că nu ai să supravieţuieşti în dimineţile în care nu îţi primeşti doza de epinefrină de pe buzele lui jilave.

Şi asta e. S-a terminat mai repede decât a început, într-o încercare eşuată de a-ţi exprima şi împărtăşi simţămintele pentru el, cu el. Tot ce ai reuşit să spui a fost un „te iubesc” mai anemic decât un fir de praf într-un vârtej furibund, care s-a confundat cu întunericul imediat ce i l-ai şoptit cu vocea-ţi tremurândă. Şi nu ai reuşit să îl faci să înţeleagă, de fapt, prin litere rostite pe bâjbâite, ce înseamnă pentru tine. Şi nici n-ai să poţi. Plângi.