Arhiva | iunie, 2012

Mult mai bine

30 iun.

„Houston, Houston I think we’ve got a problem”

Pe lac vantul e mai rece decat pe mal, curentii sunt puternici si te trag in deriva, cu voia ta sau fara. Am pedalat neinfricata timp de jumatate de ora impreuna cu Robert, incercand sa pastram directia si  ritmul . Pe lac, totul e mai amuzant. Pe lac, nu simti , totusi, racoarea. Pe lac, magia…pluteste.

Incerci sa te ridici, sa uiti de tot si de toate cu o bere rece, dar realizezi ca in niciun caz nu e o solutie, sau de ajuns. Asa ca incerci in continuare sa uiti de tot si de toate, sa te simti bine, sa fii fericit.

HA HA. Fericire.

Nu se masoara in cantitati industriale de alcool. De fapt, reteta e mai simpla :

 

Fericiiiiiiire

– o lingurita de aer de vara

– o mana de prieteni buni

– un praf de sentimente nejustificate

– vata de zahar

– muzica

– stii tu cine

 

Bariera dintre real si ireal se rupe atunci cand esti fericit. Toata lumea isi doreste ingredientele astea, nu ? Pacat ca atunci cand gasesti fericirea, te intrebi, oare merit asta? oare e corect ? oare nu visez ?. 

Ar trebui doar sa ne bucuram cat dureaza. Ar trebui sa ne bucuram ca am nimerit gramajul perfect pentru fiecare ingredient si ca am copt prajitura perfect.

 

 

 

Love and other drugs

29 iun.

„Oh I was overwhelmed and frankly scared as hell

Because I really fell for you”

 

Nu visez la o lume divina, primavaratica, in care Binele guverneaza si peste tot este pace. Nu visez la o lume in care nu ploua niciodata, o lume invaluita doar de Lumina, nu visez la perfectiune.

Nu visez la o pajiste verde, pe care este asezata o patura albastra si pufoasa, numai buna pentru un pui de somn. Nu visez la capsuni in ciocolata sau la perdele de nori strapunse de raze calde, nu, nu visez.

Vantul adie si-mi aduce o mireasma subtila de vata de zahar . Nu e o poveste despre curcubee, inorogi si praf de zane, nu. De fapt, e una dintre povestioarele alea in care se spera la un final fericit de catre cititor. In povesti, personajele nu au nimic de zis, trebuie sa-si urmeze firul sortii, fir tesut de scriitor. Nu, pentru prima oara intr-o poveste, personajele vor sa decida pentru ele. Nu e o carte 3D, e o carte vie. E reala. Nu e o poveste.

Ma intorc la vise. Nu visez la un sarut, visez la tine.

 

Today was a fairytale

28 iun.

„There’s a wild wild whisper blowing in the wind”

Nu am reusit sa fim atente la film, din cauza cerii cu aroma de lamaie si a cremei. Capsuni + nutela = faianta murdara.

– Cu ce ma imbrac ?!

– Gasim !

– Ba, baaa, tine-ti cutitu ala cu…*ma improasca vacuta cu nutella*

– Spuneai ceva ?

– Ba femeie, tre’ sa fiu curata, ce naibaaaa ?!

***

Stateam intinsi, privind la cerul in mii de nuante de albastru patrunzator. Raze de speranta se iteau din spatele norilor, strapungandu-i vitejeste, oricat de neputincioase s-ar fi dovedit in final. Pesemne ca soarele voia sa iasa sa ne zambeasca.

Pamantul mi se parea o lume intreaga, o alta lume. Stateam acolo, cu privirile pironite una intr-alta, incercand sa deslusim cate ceva : caldura, speranta, dragoste ? Pentru cinci secunde, m-am aflat in incapacitatea de a rosti ceva, orice. Ma uitam in ochii lui si parca totusi prin ei, incercand sa ajung mai adanc, mai spre suflet undeva, incercam sa vad daca pot patrunde prin perdeaua aceea de frici si regrete.

Si deodata, ma avant intr-o spirala necontrolata de emotii care ma acapareaza pe masura ce el isi apasa buzele peste ale mele. Totul e alb, totul e negru, culorile se joaca pe retina mea neluminata, iar in jur…in jur nu mai e nimeni. Nimeni si nimic.

Timpul s-a oprit, niciun firicel de nisip din clepsidra nu mai misca, numai iarba din jur mai sfideaza inghetul. Momentul asta…e doar al tau si al meu, doar al nostru. Ma intelegi ?

 

Here we go

26 iun.

„It’s a little bit funny this feeling inside/I’m not one of those who can easily hide”

Si mi-am ascuns tusul negru in spatele ochelarilor de soare si am pornit spre gara. Totu’ e cum trebuie sa fie, parca, asa cum ar zice englezu’, „everything falls into place”.

Da, stiu, e obositor cu program zilnic stabilit, incarcat, dar e foarte fain in acelasi timp, ca nu mai e nevoie sa-mi inventez singura scuze ca sa ma ridic din pat si sa ma apuc de facut ceva, orice, numai sa nu stau cu ochii pironiti intr-un punct fix si sa incerc sa ma desprind din visele mele primavaratice.

In aerul de vara puteste magia, soarele e un caleidoscop al iubirii, care isi scurge culorile in fiecare parte a drumului pe care urmeaza sa pasesc. Asta e. S-a intamplat. A venit pana la urma, a venit si vara. Si pana acum, e perfecta.

E cald, dar mi-e bine, ploua, dar mi-e bine. Stau pe o banca mica, parca numai pentru noi, ascunsa de vazul lumii.

Fireflies

21 iun.

„So tell that someone that you love just what you’re thinking of, if tomorrow never comes”

Imi plac plimbarile lungi. Mereu mi-au placut. Si drumurile lungi.

Imi plac pentru ca imi dau timpul necesar pentru a ma gandi la tot si toate. Imi dau timp sa iau decizii, sa le rectific, sa… Sa ma pierd in labirituri sumbre de ganduri morbide.

Asa-i mereu, „ce ar fi fost daca” (da, stiu, deja o fortez cu asta). Scenarii peste scenarii, ce trebuia sa-i spun, ce ar fi trebuit sa fac, la naiba…

Adevarul e ca, fara licuricii astia care ma ghideaza, as fi fost banala. Nicio Lorrie, Mademoisselle x Butterfly, Lady Diesel, LeeLee, Freya,Lorz si alte nebuneli de genu… As fi fost doar Lorena, una bucata fata obisnuita, fara magie, fara idei, fara…o viata.

by How Weary My Heart

Whatever

20 iun.

 

Now that she’s back from that soul vacation
Tracing her way through the constellation, hey

 

 

Pam param pam, plec, imi iau vacanta de la tot, de la tot si toate, scoala, sentimente, chestii filozofice, planuri. Imi iau vacanta de la planuri, poftim. M-am saturat.

„Socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ”, nu ? Pai bine, atunci nu mai zic nimic, merg incotro ma poarta vantul (sau buzunarul). Intr-o zi, o sa-mi fac o harta de comori, imaginara, si totusi, o sa scormonesc pana imi gasesc comoara.

Acum plec. Pleeeeeeeeeeec departeeeee dar nu pe Marte. Nu sunt coerenta, sunt obosita.

Obosita de tot. Renunt. Serios, acum chiar renunt.

 

 

 

Back

18 iun.

„- Si ce v-a determinat sa credeti ca a disparut?

– N-a scris pe blog !” 

 

A trecut ceva timp de cand am scris ultima oara, avand in vedere ca obisnuiam sa scriu zilnic. Adevarul e ca mi-am luat o mini-vacanta de la tot : si de la scoala, si de la orasul meu, si de la unii oameni.

Zilele astea m-am gandit asa : daca acord prea multa importanta anumitor lucruri care, evident, nu merita asta ? Daca din cauza asta, nu-mi mai ramane suficienta atentie pentru lucrurile carora ar trebui sa le-o dedic ? Daca iar gandesc prea mult ? Daca nu ar trebui sa imi mai bat capul cu fiecare nimic si sa continui sa traiesc cum pot, cum imi vine natural ?

Intrebarile de mai sus care incep cu „daca” le consider inutile. Si totusi, mi le-am pus, oricat de constienta as fi ca nu au niciun rost. Mereu mi-am zis ca ipotezele si regretele sunt nefolositoare si inca cred acest lucru, doar ca, fiind o fiinta umana fac parte si din viata mea. Ipotezele imi sunt on a daily basis, regretele incerc sa le extermin.

Deci, ce am invatat eu in timp ce pluteam intr-o canoe pe iaz ? Ca n-are rost sa imi mai fac griji in legatura cu…nimic !