Arhiva | mai, 2012
30 mai

„In another life I would be your girl”

In acest moment, nu aud nimic in juru-mi, pentru ca am reglat volumul castilor la maxim. Camera mea este invaluita de o lumina spectrala de un verde anemic. Sunt total rupta de realitate si incerc sa ma concentrez, poate-poate reusesc sa-mi pun gandurile in ordine aicisea.

Mintea mea zboara in ultima vreme cam departe, nu ma mai pot focusa (mirobolanta profa de romana) pe nimic, singurul cuvant care mi se invarte in cap este „summer”. Alaturi de acest cuvant, mai apar inca 3 mici cuvintele : fun, love, art. Cred ca stiu deja ce am sa fac.

Am sa ma sui intr-un tren intr-o dimineata , cu destinatie la intamplare, ce-mi sare in ochi pe tabela. Si in drum spre capatul curcubeului, am sa scriu in jurnalul de bord si am sa beau cafea si am sa ascult muzica veche. Cand o sa ajung acolo, o sa incep sa-mi caut galeata cu galbeni prin oras, o sa ratacesc si o sa imortalizez momentele cu minunata camera foto a telefonului, sau, de ce nu, cu iubirea mea. Am sa caut parcul si in parc am sa caut buburuze si picaturi de roua, ca sa iasa pozele frumoase.

Dupa ce o sa-mi cumpar un pateu cu ciuperci si o doza de cola, am sa te sun pe tine sa-mi spui „pofta buna” si sa-ti spun… Ce sa-ti spun ? De fapt, ce mai am sa-ti spun ? Nu ti-am spus tot ? Ei bine, poate daca ochelarii mei de soare vor fii si ei de acord, am sa-ti spun ca te iubesc. Pana atunci, totusi, va trebui sa te pui bine cu ei.

Am sa caut o papadie si am s-o suflu, sa se imprastie intr-o mie de dorinte. Dar de data aceasta, n-am sa-mi mai pun o mie de dorinte. O sa imi pun una, doar una mica, mitica. Am sa-mi doresc ca atunci cand ajung acasa, tu sa ma astepti in gara cu vata de zahar , sa ma iei in brate si sa-mi zici ca ti-am lipsit in acele sase ore cat am fost plecata.

Cold Poetry

29 mai

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.”- Glossa , Mihai Eminescu

Am ajuns si noi la genul liric la romana si bineinteles ca studiem „Luceafarul”, dar nu asta este ideea.

Simplul fapt ca ne-am intors la Eminescu mi-a trezit amintiri placute din clasa a 4-a, in care invatatoarea ne-a cerut sa invatam o poezie. A doua zi, m-am dus la scoala fara sa invat, deoarece stiam cateva parti din „Somnoroase pasarele”. Partea proasta a fost ca si restul celor care nu invatasera mersesera pe aceeasi premisa, cu pasarelele adormite, asa ca am sfarsit toti insirati in fata clasei, etichetati ca „cei ce nu si-au facut tema”. Pana a doua zi, am invatat cu mama mea „O ramai”. Inca stiu poezia aia pe derost, si intamplarea face sa fi avut si o tema cu legatura cu poezia. Am o stare atat de elegiaca acum.

Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.

Hoping for the best

28 mai

„A te face iubit si a iubi inseamna a-ti infrange egoismul”

 

Mi-am dat seama de ceva. Nu are sa se intample niciodata, este doar o stare temporara de atasare imatura in care ma aflu. Este imposibil, pentru ca astfel s-ar strica echilibrul universal si lumea pe care o stim noi ar ramane in urma.

Intr-un fel, mi-ar placea sa las tot de pana acum in urma, si sa ma intalnesc din nou pentru prima oara cu toti oamenii, sau poate, cine stie, de fapt m-as intalni cu altii, ceea ce m-ar face o alta persoana, nu ? Cineva nou, care ar incepe sa traiasca abia in momentul in care si-ar da seama ca totul e nou, ar realiza ca i s-a mai dat o sansa sa-si picteze viata exact asa cum si-ar dori.

„Unii oameni sunt batuti in cap. E mai usor sa piarda tot si dupa aia chipurile sa regrete decat sa aprecieze.” – Nici nu iti inchipui cata dreptate ai.

De fapt, universul asta se presupune ca e in balans in acest moment, nu ? Adica, sa zicem, toti suntem dansatori… Unii danseaza ca sa isi aminteasca vremurile bune, altii ca sa isi uite greselile si compromisurile fatale. Ne dorim atat de mult viata perfecta, orice o fi insemnand asta, fara sa ne dam seama ca se afla deja in mainile noastre. E ca un caiet cu foaie velina, cu multe file, invelit in hartie de impachetat, in care putem adnota bonuri de cumparaturi sau bilete de cinema, flori uscate sau poze care inseamna mult. Ceea ce nu stim este ca putem oricand, dupa bunul plac, sa aruncam obiectele in plus. Si daca nu totul, macar putem schimba anumite lucruri, care chiar nu au ce cauta in caietel in acea forma – le putem „pieptana”, sa zic asa. De ce sa ne plangem ca ne merge rau, cand putem spune la orice ora din zi si din noapte ca avem un acoperis deasupra capului, mancare calda si din belsug si, cel mai important, zile ? Fiecare zi este un dar si nu un drept (nu sunt religioasa, dar consider ca acest citat poate fii interpretat in mai multe moduri, iar mie imi place sa il interpretez ca pe o regula universala, dupa care s-a cladit lumea inca de la inceput).

Inchei prin a spune ca sunt de acord cu Dani, multi nu apreciem lucrurile marunte. Si da, stiu ca am mai vorbit despre cat de importante sunt ele, si cum ne vom aminti peste ani rasaritul alaturi de acea persoana, sau concertul ala la care am plans de fericire, sau ceaiul ala cald care ne-a incalzit dupa ce frigul ne-a intrat pana in oase. Astazi am zambit cuiva pe strada si mi-a zambit inapoi. Nu toata speranta s-a pierdut ; cea ramasa inca se zbate in spasme motivationale.

 

You can stand under my umbrella

27 mai

„Vara trecuta imi spuneai ca sunt valul ce il asteptai”

 

Astazi am vazut la filme/episoade/show-uri TV pentru o viata intreaga… A plouat si de obicei, in zile mohorate, ma cufund ori in lectura, ori in lumea cinematografica. De fapt, si acum ma uit la un film pe juma’ de ecran.

Am inceput s-o consider pe maicamea destul de misto, pentru ca se uita cu mine la House M.D., dar in acelasi timp, parca n-as vrea sa ne uitam mereu amandoua, ca mie imi mai place sa il tin si pe juma’ de ecran, sa mai socializez si cu lumea in acelasi timp.

Povesteam ieri de un prieten care a mancat mult…Ei bine, azi si eu am fost o vitica in dantela. Serios !

Rabdarea mea ajunge la limita, e insuportabila vremea asta – abia astept vacanta !

 

Ma simt fain acum, pupici !

O zi altfel

26 mai

„I wish I were a cat…”

 

Nu pot intelege cum in stomacul unui singur om pot incapea o ciorba , o portie de pulpe de pui cu legume, o portie de piept de pui cu ciuperci si o shaworma la farfurie. CUM MAMA NAIBII ?! (Just my mate, Robert).

In al doilea rand, avem unsprezece lei gasiti prin buzunare, eu si Didi plecam in Mexic.

In al treilea rand, stuf.

Nu am chef sa scriu azi, chiar nu am, dar… This will make it up :

Strategie

25 mai

„I saw you at the station, you looked happy and that’s great”

 

A little piece of advice my pal, Vlad, game me a while ago :

1. Go cold

2. No more acting like a cutie pie

3. Keep calm & carry on

4. First aid kit

This seemed pretty funny at first, but, in time, I realised I really needed to follow these steps if I didn’t want to have to use that first aid kit. And I’m talking about *le heart*.

 

On the road

24 mai

„Because in a crazy world, only the mad are sane”

Si eram noi amandoi, pe un drum care mi-as fi dorit sa nu se termine, sa duca spre infinit, pentru un timp infinit. Intr-o mana tineai volanul, in cealalta pe a mea si fredonai absent franturi de balade americane.

Eu ma uitam pe geam, zambind. Numaram macii care apareau pe camp, pentru ca apareau rar, dar des in acelasi timp, si nu as fi vrut sa pierd numaratoarea. Pentru fiecare mac pe care il vedeam, imi doream sa imi mai canti ceva. Si tu continuai asa, cateodata cantand versuri compuse pe loc, cateodata fluierand vesel, cu un ranjet larg pe fata si sclipiri in ochi, care ma indemnau sa ma alatur tie.

Armonii perfecte, pe care nu as fi crezut ca eram in stare sa le ating cu cineva.

Pe urma, am inceput sa discutam filosofie, pentru ca asa ti s-a nazarit tie. M-ai intrebat daca am visat vreodata la un astfel de moment, daca mi-am inchipuit vreodata o calatorie spontana cu tine. Iar eu ti-am raspuns : De fapt, tu ai visat.