Arhiva | februarie, 2012
Discuții

It’s the 29th, make wishes, people !

29 feb.

Her biggest lies are the ones she tells herself

 

O melodie  in surdina, o ceasca de cafea si lumina difuza – decorul perfect pentru un nou scenariu. Isi ia stiloul in mana si incearca sa scrie, dar penita se incapataneaza ; isi ia calimara cu cerneala neagra si, in timp ce isi readuce stiloul la viata, incepe sa fredoneze franturile de versuri pe care le stie .

Cuvinte peste cuvinte, lacrimi peste lacrimi; tremurand, urla dezorientata , acum sopteste, acum iar urla, se sperie de ea insasi. Trebuia ca ziua asta sa fie memorabila. Trebuia sa isi puna o dorinta care sa se indeplineasca, eventual. Trebuia sa fie o zi poleita cu arta, suflata cu speranta, pe care sa nu uite niciodata. Niciodata ? Amuzant cuvant, nici macar nu stiu exact ce inseamna, pentru ca sunt o simpla fiinta imbecila, fara vreo intrebuintare anume, care nu-si bate capul sa afle ce e dincolo de bariera existentei, isi spune. Nu stie daca regreta sau daca e mandra de ea, nu stie unde sa se opreasca cu scrisul si nu stie cum sa stearga pata imensa de cerneala din mijlocul foii. Se hotaraste sa o intinda cat mai mult – pana la urma, a picat acolo cu un rost, nu ?

Biroul scartaie incet in timp ce se apleaca pe el, scriind cu furie, deznadejde si surprindere in acelasi timp. Nu isi stia latura asta impulsiva, care arunca vorbe in stanga si in dreapta, de parca nimeni nu ar fi in stare sa le inteleaga si ar avea certitudinea ca vor ramane ale ei, doar in mintea ei. Scrie si scrie si scrie…E tot ce face. Nu e un jurnal, nu, nu scrie un jurnal, scrie o scrisoare. O scrisoare pe care n-o va trimite niciodata.

 

Oameni cretini

28 feb.

Nu te urca in copac daca nu stii sa inoti, pentru ca s-ar putea sa te calce trenu’

Nu stiu daca mai sunt la fel de hotarata ca acum o luna, nu stiu cine sau ce mi-a influentat decizia, nu mai sunt sigura pe picioarele mele, nu mai sunt sigura de sentimentele mele, nu mai sunt sigura de abilitatile mele, nu mai sunt sigura de capacitatea mea intelectuala (ma surprind in momente ca fiind  de o prostie coplesitoare), nu mai sunt sigura de preferintele si gusturile mele, nu mai stiu in ce cred si in ce nu cred.

Nu mai stiu cine imi sunt prietenii adevarati, nu mai stiu sa apreciez lucrurile la adevarata lor valoare, nu mai stiu ce imi place si ce nu-mi place, nu mai stiu de ce am nevoie si de ce anume nu, nu mai stiu incotro sa ma indrept si, in cele din urma, nu mai stiu cine sunt.

Sunt tot eu, copila „euforica”, zambareata si inteligenta sau am devenit o umbra seaca, tampita si de neelucidat ? Sunt tot eu cea care face oamenii sa rada doar prin simpla prezenta si grimasele specifice, sau sunt un robot al societatii care a inceput sa considere ca anumite lucruri nu „se cad” ?

 

Sunt tot eu, the one that goes with the flow, sau sunt un program stabilit dinainte , care nu ar iesi din tipar nici s-o pici cu ceara ? Sunt tot eu ?

Nu domne, nu emo, doar confuza.

Happy mood : switched on !

27 feb.

When’s the day you start again and when the hell does you get over it begin ?

Paaaaaai, ca de obicei, cele mai deep momente ale mele sunt ori cand merg spre liceu, ori cand ajung acasa, imi infund castile in urechi si cant ca o disperata la maximul potential al corzilor mele vocale. Azi am avut parte de ambele, deci a fost o zi destul de productiva, sa zic asa :D.

Si mergeam eu frumusel spre statia de la Dacia, fredonand o melodie mai veche, careia ii stiu doar doua versuri (fredonam o melodie, da ii stiu numa’ doua versuri !) si care nu-mi amintesc cum se numeste, da’ pun pariu ca inainte sa ma culc, sigur o sa-mi amintesc si , deh, va trebui sa deschid laptopu si sa o caut, si, evident, n-o voi gasi si imi voi face inca o mie de draci , pentru ca somnul meu va fi zburat deja. Asa, si cum mergeam ca Scufita Rosie, umpic vioi si zambind, m-a traznit un mic fulger, a.k.a. o idee : ba frateeee, da’ ce-mi lipseste aici ?

Soarele se tot ascundea dupa nori si ma cam enerva, ca aci trebuia sa imi mijesc ochii si aratam ca o chinezoaica ratacita, aci trebuia sa revin la normal si imi dadeau lacrimile si , implicit, rimelul meu isi facea de cap pe unde apuca, oriunde numai nu pe gene nu. Ma gandeam ca eu n-am un norisor din-ala care ma urmareste peste tot, ce naiba, nu-s asa ghinionista. Am o familie calda, o conditie materiala destul de (foarte, daca ma intrebi pe mine) buna, telefon, haine, prieteni… Ce naiba imi mai trebuie ? Serios acum, azi a fost ziua in care mi-am dat seama ca sunt fericita.

Respir iubireeee, mananc iubiiiireeee, va dau la toti si vaa molipseeeeesc

Pai, da, sunt unu’ din copiii aia carora li s-a cam oferit totu’ pe tava, da’ n-am stiut sa profit de asta. Si da, stiu, nu-mi place ca lumea sa faca anumite remarci cu privire la starea mea materiala…pentru ca, people, la naiba, nu-s banii mei ! Sunt ai parintilor mei, nu ? ( inafara de aia pe care ii fac cand ma scalambai ca Hannah Montana la petreceri de copii – daca stiti fetite disperate, nu ezitati sa imi dati un mesaj , desi peruca mea e cam ciufulita :D ) Si daca sunt ai parintilor mei, nu eu sunt aia instarita [-( , nu, nu ! Ha, v-am inchis >:) ! Dar, continuan ideea cu care am inceput, mi s-a oferit cam totul , nu am cum sa neg, dar eu consider ca inca nu mi s-a urcat la cap chiar atat de rau (de exemplu, incat sa imi aleg prietenii dupa starea materiala sau sa umblu numai cu oameni falsi, incompetenti, ai caror parinti mi-ar putea face vreo legatura s.a.m.d). Neah, sunt inca aici, pe pamant, va anunt eu cand imi iau lumea in cap pe tema asta.

Pana atunci, o sa va privesc de sus – dar nu pentru ca m-as crede superioara, ci pentru ca fluturasii din stomac m-au dus cu capul in nori :D !

Sah

26 feb.

From this moment on I’m changing the way I feel…

Pai nu stiu ce sa zic, cred ca tocmai am avut o noua revelatie. Da, noi oamenii suntem niste ciudati. Lasam orgoliul sa vorbeasca intre noi, ceea ce nu e tocmai OK, pentru ca ar trebui sa ne simplificam viata, nu s-o complicam cu fiecare silaba rostita.

 

Nu inteleg un lucru, lamureste-ma!

Ce e mai important ? Faima, banii ?

„Fericirea ! Dar normal ca fericirea !” imi zici.

Unde ti-a fost mintea pana acum ? Trec anii.

 

Nu este chiar asa usor sa te anticipez,

Sa incerc sa aflu ce se ascunde in privirea ta.

Ar fi mai usor ca amandoi sa renuntam ?

Sau poate vrem sa dam sortii o lectie, continuand asa.

 

Si, daca totusi te intinzi mai mult

Decat ti-e plapuma, fa-o cu cap;

Si da-mi un ragaz sa inteleg ce urmaresti,

Nu complica situatia, nu ma mai tine in sah.

 

Tot ce avem este acest moment, ma crezi ?

E tot ce ai, ce am; Prezentul

Suna ciudat, complicat, prea dificil de inteles,

Dar stim cu totii ca regretam odata ce a trecut momentul.

 

Ce nu inteleg eu e mai simplu, mai banal

Decat orice gand ce ti-a trecut prin cap pana acum.

Nu intelegi. Te inteleg. E greu sa ma intelegi.

Clipa a trecut, a ars. Scanteie, flacari, scrun.

 

Si ai vrea sa stii „ce ar fi fost daca…?”

Sa-ti vand un pont, dragul meu :

In istorie nu exista „daca”, „poate” sau „cred ca”.

Vorbim de fapte. Concrete. Da, stiu, adevarul e destul de greu.

 

Si totusi, ar fi cateva momente, doar :

Nu iti cer sa te justifici – vreau totusi o explicatie.

E ceva intre noi ? Chimie, ura, orice ?

Poate nu intelegem ce se intampla pentru ca nu gasim termen de comparatie.

 

Si totusi, o ultima intrebare am :

Cu ce te ajuta starea asta, asa cum esti, suparat, contrariat ?

E greu sa realizezi in viata ce conteaza cu adevarat.

Dar nu e imposibil. Eu am ales. Sah mat.

 

You^^

25 feb.

Astaaa searaaaa vreaaaau sa moaaaraaaa toooooti veciniiii de pe scaaaaaraaaaaa

Asta e un post al naibii, un post care n-o sa  respecte tiparul celorlalte.

 

Laaaaaviiii, te iubeeeeesssccc ! Ai saispe aaaaani, lumea la picioaaare si toata viata inainte. So, what do you say of taking chances ? What do you say of jumping off the edge ? :>

 

Hai sa radem, sa facem poze, sa mancam, sa ne jucam, sa iubiiiiiiim, sa zburaaaaam, sa visaaaam sub apaaaaaaa, sa mancam iar :”>, sa cautam maneleeeeeeeeeeeeee si sa radem ca niste cretine scapate de la Palazu.

 

Hai sa culegem ghiocei, sa alergam dupa fluturi, sa te bat la un basket ca pe vremuri si sa-mi fisurezi un deget , sa cantam lala song cu inca 10 oameni intr-o cabina de baie si sa radem una de rasu’ celeilalte.

 

Fea, te iubesc. Forever and always.

 

 

 

4 jumate

24 feb.

I’ve tried so hard and got so far, but in the end it doesn’t even matter…

 

Nu sunt una dintre persoanele alea triste, care-si plang de mila in fiecare moment al existentei lor. Nu, nu sunt asa, dar zilele astea parca imi vine numai sa staaaaaaaau ca o balega si sa ma gandesc la ce-am facut gresit. Parca am pierdut ceva, dar nu stiu ce, si cu toate astea ma intorc sa-l caut. E ca si cand as incerca sa-mi amintesc de cineva pe care nu l-am cunoscut niciodata.

Si de ce mi-e atat de greu sa-ti vorbesc, huh ? Pana acum, n-aveam niciun stres, vorbeam liber, degajat, de ce naiba mi-e frica acum ? Vreau sa iti spun si totusi nu vreau, ti-am mai zis de o gramada de ori inainte, acum nu pot sa rostesc cuvintele astea si nu inteleg de ce;  sunt momentele alea cand ne intelegem din priviri si totul e perfect, jur, si apoi…apoi sunt momentele alea cand eu imi plec privirea, pentru ca nu mai stiu ce sa nu zic.

Imi doresc  ca asta sa fi fost o poveste pe care o scriu eu in fiecare zi, si pe care o scriu cum vreau eu si care chiar se intampla asa. Am dat putin de greu si gata, am clacat si mi-am luat lumea in cap, am pornit pe contrasens pe o autostrada ultra aglomerata – nu e bineeeeeee, stop !

E aproape imposibil, imposibil, iti spun !, sa ma abtin din a rosti trei cuvinte amarate, care ar putea duce la declansarea unui razboi sentimental pe care, mai mult ca sigur , nu-l voi putea tine in frau. Niciodata nu pot.

 

 

Nu sunt trei, mai. E doar unu si inca o lingurita de sentimente pentru un al doilea. Dar nu trei. Sunt sigura de asta :) .

 

S-a…terminat ?

 

 

 

I’m yours

23 feb.

So I won’t hesitate no more, no more, it cannot wait, I’m yoooours

Astazi, in orele de engleza, am urmarit filmul ‘Great Expectations’, care m-a facut sa ma gandesc la anumite principii pe care mi le incalc intruna.

Si-am zis ca n-o sa mint, ca n-o sa ma mai ascund, ca n-o sa mai fug, ca n-o sa mai spun nu, ca n-o sa ma mai refugiez in spatele unei bariere de ignoranta. Am zis c-o sa acord si sansa cu numarul un milion, c-o sa rad fara limite si c-o sa pretuiesc persoanele din viata mea, ca n-o sa mai incerc sa le indepartez, ca, vezi doamne,asa e mai bine. Ce e,defapt, binele asta ?! Nu e deloc mai bine, din contra, bine mi-e cu tine. Si totusi, ratiunea a luat hamurile iar inima…ei bine, ea a cazut din caruta in satul din care tocmai am iesit.

Nu neg, am o gramada de scenarii in cap, pe care as vrea sa le.transform in povesti si apoi in amintiri, chiar as vrea sa vad daca reactiile inchipuite se potrivesc cu realitatea si daca nu, cum rezolv puzzle-ul asta ? Parca alerg prin foc, stiind ca am nevoie de apa, stiind unde exact gasesc, si totusi continui sa ma misc in cerc, parca nu vreau sa scap si totusi vreau…dar nu vreau. E o tornada care ma invarte incontinuu, ma mai lasa putin sa respir lunea, cand imi amintesc ca a doua zi iar o iau de la capat si nu am incotro, nu am ce face, nu am cum sa te vad, nici nu prea vorbim ; e cam din scurt, nu stiu ce e cu mine, ti-as spune tot dar ma tem ca-i cam tarziu si oricum nu ma mai privesti asa demult. Si, in plus, panza mea e tot alba, plina de roua amestecata cu rimel si ruj maro.

E un capitol vechi, imi zici da-l dracu, o luam de la capat ,dar nu merge, ca eu deja mi-am impus sa trag linie si sa jumulesc ultimele frunze ale stejarului astuia batran – amintirile or sa ramana, da’ nu-i bai, cica totu’ trece pana la urma si n-o sa mai am.nevoie de comprese reci si palme sa ma trezesc la realitate.

Sunt confuza, numai te iubesc imi suna in minte, nu stiu ce sa fac, ce sa zic, unde sa ma mai ascund.

P.S. Nu imi merge netu, sunt pe mobil si de aia nu am postat despre activitatea de azi. Promit ca maine incerc :) Lavi, stii ce mi-am dorit ? Pentru ca eu n-am putut citi nimic, pentru prima oara, in ochii tai inchisi.